ATELIER METODIC

RESURSE INTERACTIVE GRATUITE PENTRU UZ DIDACTIC

26.04.2024

Jocuri de cuvinte - bărbat

 Jocuri de cuvinte - bărbat (arhaism?)

Geografie lingvistică

 

         Bărbat

 

           Moto: „N-a divorţat aşa, ca alţii –/ Motivul fu mai special:/ Ea mult mai mult iubea bărbaţii,/ Decât bărbatul ideal.” [Divorţ special, de Nicolae Roşioru, din Min(ci)uni de interes public, parodii şi epigrame]

 

       Am scris despre femeie, izvorul și ocrotitorul vieții (la adresa https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-femeie-2). Ea, femeia poate deveni mamă și am scris rapid despre ființa minunată (la adresa https://webdidacticanova.blogspot.com/2024/03/jocuri-de-cuvinte-mama.html). Dar mama și tatăl fac parte dintr-o familie tradiținală (vezi la adresa https://webdidacticanova.blogspot.com/2024/02/jocuri-de-cuvinte-familie.html).

 

„ Ulița gâștei”, acum strada Primăriei, unde am deschis ochii într-o familie

 

       Am scris și despre tată, în „Jocuri de cuvinte – tată” în două bloguri (vezi la https://webdidacticanova.blogspot.com/2024/04/jocuri-de-cuvinte-tata.html). În familia din comuna Livezeni, județul Muscel, din 1950 sat al comunei Stâlpeni, județul Argeș, am învățat toate aceste cuvinte nobile, familie, mamă, tată, femeie și bărbat, un bărbat excepțional fiind tata.

       Bărbat scrisei? Na, drăcie, neomarxiștii americani vor eliminarea cuvântului bărbat (man). Adică a acelei persoane mature de sex masculin, devenit în negata familie tradițională și soț, unit cu o femeie prin căsătorie. Cuvântul Chairman fu exclus deja, că are man în el! La Lufthansa ești întâmpinat cu „stimați oaspeți” în loc de „doamnelor și domnilor”.

       MDA2 (2010) precizează etimologia: „E: ml barbatus”. Așadar, e moștenit din latinescul barbātus, „bărbos”, din latinescul barba, „barbă”, din proto-italicul *farβātos, acesta posibil din proto-indo-europeanul *bʰardʰeh₂tos, „bărbos”; vedeți și cuvântul bãrbat în aromână.

       Mihai Vinereanu scrie despre bărbat: «bărbat (ar., mgl. bărbat, istr. bărbåt) – 1. persoană de sex masculin; 2. soț, om însurat; 3. energic, curajos. Lat. barbatus „bărbos” (Pușcariu, 183; Candrea! Densușianu, 134; REW, 946). În limbile romanice s-a păstrat cu sensul din latină de „persoană cu barbă”, dar nu și cu acela de „bărbat”; cf. it. barbato, prov. barbat, sp., port. barbado, cu echivalente în v.sl. bradatŭ „bărbos” și lituan. barzdotas „bărbos”.

       Pe de altă parte, forma apare în ngr. βαρβάτος și alb. varvát. Forma neogreacă provine din română, iar albaneza l!a preluat, în mod indirect, prin neogreacă, ambele cu sensul de vir ca în română și nu acela de barbatus. Am arătat mai sus că lat. barba pare să fie un împrumut în latină, iar forma românească trebuie să fie autohtonă.

       Pe de altă parte, trebuie arătat că la Plaut barbatus apare cu sensul de vir care este probabil o contaminare între o formă umbrică neatestată pentru vir și lat. barbatus. Este știut faptul că Plaut era umbrian și a adus în textele sale forme și sensuri din această limbă, considerate, în mod eronat, de cei mai mulți că ar fi niște caracteristici ale latinei vulgare.

       De altfel, s-au pus pe seama așa-zisei latine vulgare toate elementele latinoide sau cvasi-latine care nu provin din latina propriu-zisă, ci din alte limbi înrudite cu latina. Aceste elemente provin în general din oscă și umbrică, limbile cu cea mai largă răspândire dintre limbile italice, înaintea extinderii latinei odată cu creșterea imperiului roman.

       De aceea, nici rom. bărbat nu poate fi separat de PIE (proto-indo-european, n.n.) *uir (IEW, 1177); cf. lat. vir, lituan. viras „bărbat”, alb. burë „bărbat”. Forma din limba română actuală este, în mod evident, o contaminare între un mai vechi *bure, radical atestat, după toate aparențele, în numele regelui dac Burebista (cf. alb. burë „bărbat”) și un derivat de la barbă, barbatu-s formă care, după cum am văzut, există atât în vechea slavă, cât și în lituaniană (cf. barbă, Burebista).

       Der: bărbățel, bărbătesc, bărbătește, bărbăție, bărbățime, bărbătos, bărbătuș „mascul al unor specii de animale sau păsări”, a îmbărbăta.» [Mihai Vinereanu, Etymological Dictionary of the Romanian Language, Dicționar etimologic al limbii române, Journal of Romanian Linguistics and Culture, nr. 25/2020].

       Interesantă e și definiția lui Șăineanu din 1929 [bărbát m., lat. barbatus, cu barbă; it. barbato, sp. pg. barbado. D. rom. vine ngr. varvátos, iar din ngr. vine alb. varvát, animal necastrat). Persoană masculină, în opoz. cu femeĭe: Dumnezeŭ l-a creat pe bărbat și pe femeĭe. Soț, bărbat unit cu o femeĭe pin căsătorie. Mascul (la animale). Adj. Viteaz, curajos: cîne bărbat, femeĭe bărbată] [Șăineanu, Dicționar universal al limbii române, ed. VI, 1929].

 

         În diferite limbi bărbatului i se spune:

 

❁ aalante în balante-ganja;

❁ abalʋ în kabiyè;

❁ adám - אדם în ebraică, adam - адам în cazahă, kârgâză, cecenă, dargină, karaceai-balkară, kumică, adam în azeră, turcă, găgăuză și tătară crimeană, adäm - адәм în tătară, ādami - আদমি în bengaleză, ādmī - ਆਦਮੀ în pandsabi, ādmī -آدمی‏ý în urdu, ādmī – आदमी în hindusă, äðäm - әҙәм în bașchiră (în final fie din persanul clasic ādam - آدَم‎, fie din arabicul ʾādam - آدَم‎, în ultimă instanță din ebraicul āḏā́m - אָדָם‎, „om, bărbat”);

❁ almmái în sami de nord;

❁ āṇ - ஆண் în tamilă, ānṇ - ആണ് în malaialam;

❁ ándras - άνδρας în greacă {influența asupra lui ántras - άντρας, cu ⟨νδ⟩ ca în ándra - ἄνδρα, acuzativ singular al lui anḗr – ἀνήρ, pronunțat în greaca modernă ca [nð]; comparați cu pronunția moștenitului ántras – άντρας};

❁ anếr - ἀνήρ în greacă antică;

❁ angut - ᐊᖑᑦ în inuktitut, angut în groenlandeză;

❁ aqay în tătară crimeană;

❁ är kişi în turcmenă;

❁ argaz în kabilă, argaz - ⴰⵔⴳⴰⵣ în berberă, aryaz, argaz în chaoui;

❁ arsyn - арçын, ar – ар (de la turcicul er, din turcicul otoman ارý, din proto-turcicul *ēr, „bărbat”) în ciuvașă, aru în songhaï koyraboro senni;

❁ ava în guarani;

❁ ayikye în kotava;

❁ básrimkoi în tsolyani;

❁ bărbat în română, bãrbat în aromână și megleno-română, bărbåt în istro-română;

burrë în albaneză (din proto-albanezul *burnā, din proto-indo-europeanul *bʰh₂u-ro-, din *bʰuh₂-, „a fi, a deveni”; aproapiat de vechiul germanic Gibūro, germanicul Bauer, țăran”, Orel îl consideră un împrumut german, reconstituind proto-albanezul *burá, dar ar putea proveni și din tracul bur [Fialuur i voghel Sccyp e ltinisct (Mic dicționar de albaneză și latină), pag. 13, de P. Jak Junkut, 1895, Shkodër]);

❁ cɛ în bambara;

❁ choveche - човече în bulgară, čolovik - чоловік în ucraineană, čoveče - човече în sârbă, čovek - човек în macedoneană, człowiek în poloneză și în casubă [din proto-slavicul *čelověkъ - *čьlověkъ, din proto-balto-slavicul * kelawaikas, inițial un cuvânt compus; prima parte este din proto-indo-europeanul *(s)kʷel-, „mulțime, oameni”, de la *kʷel-, a întoarce, a roti; a călători, a se stabili, a cultiva; oraș”; ultima parte este asemănătoare cu lituanianul vaĩkas „copil”, letonul vaiks, „băiat”, și vechiul prusac waiх, „servitor”];

den în bretonă, duine în galeză, galică scoțiană și irlandeză (din vechiul irlandez duine, din proto-celticul *gdonyos, „om, persoană”, din proto-indo-europeanul *dʰǵʰm̥mō, „pământean, om”, o derivare din *dʰéǵʰōm, „pământ”), dyn în velșă;

❁ denaa în koyukon;

❁ ’dm - 𐤌𐤃𐤀 în feniciană;

❁ đàn ông în vietnameză;

❁ er - эр în chor și în nogaï, er în uzbecă, eren - эрен în kumică (din turcicul er, vezi mai sus);

❁ er kihi - эр киһи în iakută, er kişi în tătară crimeană,erkishi - эркиши în karatchaï-balkară, ergishi - эргиши în kumică;

❁ erif în găgăuză;

❁ erkek - еркек în kazahă, kârgâză, kumică și în nogaï, erkek în tătară crimeană și în turcă (din turcicul otoman اركك), erkek, erkek adam în turcmenă;

❁ fear în galeză, galică scoțiană și irlandeză, fer în manx și în vechea irlandeză (din vechiul irlandez fer, din proto-celticul *wiros, din proto-indo-europeanul *wiHrós);

❁ férfi în maghiară (din férj, „soț”, +‎ fi, o variantă a lui fiú, „băiat”; după maghiari: „elhomályosult összetétel, tkp. férfiú. Lásd a férj és a fiú címszavakat”);

❁ garl în normandă;

❁ géver - גבר în ebraică (din proto-semiticul *gabr-; vezi aramaicul gaḇrā - גַּבְרָאý, „bărbat”);

❁ gizon (din proto-bascul *gizon, cognat cu aquitanul *cison), gizaseme, gizonki în bască;

❁ gorko în peul;

❁ gwaz, godh în corni, gŵydd în velșă, gŵr în velșă (din bretonul medieval goaz, din proto-celticul *gezdā) în bretonă;

❁ hastiin în navajo;

❁ heer în neerlandeză, Herr în germană (din medievalul germanic herre, din vechile germanice hēriro, hērro, „gri, păr grizonat”, forma comparativă a lui hēr, „nobil, venerabil”, prin analogie cu latinescul senior, „mai mare, mai bătrân”, din proto-germanicul *hairaz, „gri”);

❁ himen în volapuk;

❁ hombre în spaniolă, home în galiciană și în catalonă, homem în portugheză, homine în interlingua, homme în franceză (din medievalul francez homme, din vechile franceze home, hom, hume, homme etc, din latinescul hominem, cu pierderea silabei -in-, prin sincopă și apoi asimilarea lui -mn- la -mm-, din vechiul latin hemō, din proto-italicul *hemō, din proto-indo-europeanul *ǵʰmṓ, „pământean”), honme în gallo și în picardă, houme în normandă, jomno în dalmată, ome în navarro-aragoneză, òme în occitană, um în romanșă, uomo în italiană (toate, pe diferite căi, din latinescul ulhomō, hominem, din vechiul latin hemō, din proto-italicul *hemō, din proto-indo-europeanul *ǵʰmṓ, „pământean”);

❁ indoda în zulu;

❁ inini în odsibva;

❁ ir - ир în bașchiră, tătară și hakasă, iren – ирен în hakasă (din proto-turcicul *ēr, „bărbat”);

❁ ir keșe - ир кеше în tătară și în bașchiră (ir din proto-turcicul *ēr, „bărbat” și keșe din turcicul *kiši, „persoană”);

❁ 'ish – איש în ebraică (din proto-semiticul *ʾš, „bărbat, persoană”);

❁ ḳaci, katsi - კაცი în gruzină;

❁ kall în dalecarliană;

❁ karl în suedeză (din vechiul suedez karilʀ, din vechiul norvegian karl, din proto-norvrvegianul karilaz - ᚲᚨᚱᛁᛚᚨᛉ, din proto-germanicul *karilaz), karlmaður, karl, maður în islandeză;

❁ kişi în azeră și în uzbecă (din turcicul *kiši, „persoană”);

❁ koli în sango;

❁ læg - лæг în osetă;

❁ laki-laki în indoneziană, laláki în tagalogă, lelaki în malai;

❁ maður (din vechiul norvegian maðr, din proto-germanicul *mann-, probabil în final din proto-indo-europenele *mánu-, „persoană”, *man-), kallmaður, kallur în feroeză, maður în islandeză;

❁ magavāḍu - మగవాడు în telugu;

 

A man

 

❁ Man în germană (din proto-germanicul *mann-, probabil în final din proto-indo-europenele *mánu-, „persoană”, *man-), man - מאַן‏ý, mener - מענער‏ý pl în idiș, man în engleză (din medievalul englez man, din vechiul englez mann, „ființă umană, persoană, bărbat”, din proto-germanicul *mann), africană, brabançon, chinook (jargon), frizonă, neerlandeză, suedeză, spaniolă, tok pisină și volapük, maen - în coreană, mɛɛn - แมน în thai, ˈman în damară de est, maan, man în frizonă septentrională și suedeză, mand în daneză, Mann în germană de jos, mann în norvegiană, manna - 𐌼𐌰𐌽𐌽𐌰 în gotică, māṇūs - माणूस în marathi, manuṣ - मनुष în sanscrită;

❁ manav, maanche în nepaleză;

❁ mard - مرد în persană, mard -مرد‏ý m în urdu;

❁ mas în latină (din latinescul masculus);

❁ mascle în catalană și în occitană (din vechiul occitan mascle, din latinescul vulgar masclus, din latinescul masculus);

❁ maž – маж în macedoneană, mǎž - мъж m în bulgară, mężczyzna în poloneză, moški în slovenă, mož în slovenă, mǫžĭ - мѫжь în slavă veche, muškarac - мушкарац în sârbă, muškarac în bosniacă și în croată, muski în sorabă de jos muž - муж în sârbă, muž în cehă. slovacă și sorabă, muškarac în sârbo-croată, mužčina - мужчина în rusă, mužčyna - мужчына în bielorusă (din vechiul slavic de est mǫžĭščina - *мѫжьщина, din proto-slavicul *mǫžьščina, din *mǫžьskъ +‎ *-ina, din *mǫžь +‎ *-ьskъ);

❁ mees, meesterahvas în estonă, mies în finlandeză;

❁ mndru-mme, mwana-mume, mume, mme în shingazidja;

 

Mužčina - мужчина

 

❁ Mo în bavareză, Mon în frizonă saterlandeză;

❁ mobáli în lingala;

❁ monna în cvana;

❁ moontó în aasá;

❁ mulùme în luba-lulua;

❁ mume în douala;

❁ mursh, murs, mánus în țigănească;

❁ mũthuri în kikuyu;

❁ mwanamume în swahili;

❁ naani în alabama;

❁ nánrén , 男人, nánde - 男的 în chineză;

❁ nerî în zazaki;

❁ nonm în haitiană creolă;

❁ ŋutsu în eve;

❁ ọkùnrin în joruba;

 

Cuvântul bărbat în câteva limbi

 

❁ olmmoš în sami de nord;

❁ ondì în kendem;

❁ ❁ otoko no hito - 男性, 男の人 (おとこのひと), otoko - (おとこ) în japoneză;

❁ pan în poloneză, pán în cehă și în slovacă (din secolul al XIV-lea, cuvânt slavic de vest, posibil din proto-slavicul *gъpanъ);

❁ piosmurt - пиосмурт în udmurtă;

❁ pria în indoneziană;

❁ proh - ប្រុស în kmeră;

❁ puruṣ -پرش‏ý m în urdu, puruṣ - पुरुष în hindusă, puruṣan – പുരുഷന് în malaialam, puruṣuḍu - పురుషుడు în telugu;

❁ raġel în malteză, ráǧul - رجل în arabă;

❁ röga în wipi;

❁ rón:kwe în mohawk;

❁ sanae - 사내, namja - 남자 (男子) în coreană;

❁ sigí în kogui;

❁ tagata în futuniană și în velșă;

❁ tāne în maori;

❁ thaipôo chaai - ผู้ชาย, chaai - ชาย în telugu;

❁ tłamard, tġamard - տղամարդ, mard - մարդ în armeană;

❁ trim în albaneză (din proto-albanezul *trim-, cel mai probabil din proto-indo-europeanul *ter-, „moale, slab, tânăr”);

❁ turaga în fidji;

❁ ulume în umbundu;

❁ umugabo în kirundi;

❁ varão în portugheză, varón în spaniolă și în galiciană [originea incertă, atestat pentru prima dată ca latina târzie bā̆rō în legea saliană din secolul al V-lea, adică „om”; apare ca atare în alte legi germanice (ca barus în cele alemannice) și este glosată ulterior de Isidor (Or. 9.4.31) drept „soldat mercenar”; sensul inițial ar fi putut fi „om”, mai ales în relație cu altcineva, ca în „omul regelui”, trecând pe de o parte la „slujitor, vasal”, pe de altă parte la „om deosebit de sclav, om liber”];

❁ vint în flamandă occidentală;

❁ vir în latină, viro în esperanto și în interlingua, vīrs în letonă, vīrs în lituaniană;

❁ yaukkya - ယောက်ျား în birmaneză;

❁ zelam în kurdă;

❁ zonm în creolă de Seychelle;

❁ ʔeed în aari.

 

 

 

         Bărbatul în viață și în lume

 

         Moto: „Cum multă lume m-a-ntrebat,/ Răspunsu-i franc, la o adică:/ Eu sunt bărbat adevărat,/Căci mi-a şoptit o... păsărică!” (Precizare, de ziua bărbatului, de Janet Nică)

 

       Iată că trebuie să scriem și despre bărbat. Bărbatul este un băiat, contestat și ăsta, devenit adult din specia umană modernă. Trebuie să scriem că e de sex masculin, dar e problemă mare acum cu discuțiile despre sex și gen. Ne întoarcem la începutul secolului al XX-lea. Consultați Man în Encyclopædia Britannica (ediția a 11-a, 1911), pe când era lumea lume. Noi scriem că e ființa umană adultă de sex sau de gen masculin. Nu ne declarăm cu alegerea sexului de către copil, lăsăm lumea așa cum a fost ea creată, cu toate că lumea se cam duce „de-a dura”, „de-a berbeleacul”.

 

Anatomia bărbatului (fără comentarii)

 

Heracle - idolul puterii masculine și Apollo - idolul frumuseții masculine

 

       Cei ce se cred moderni fac studii de gen și de sex, cocluzionând ei, că trebuie diferernțiate sexul de gen, definind sexul bărbatului sau al femeii „așa cum și-l identifică persoana”, dar se declară de genul masculin pentru bărbat {vezi Imelda Whelehan, Fifty key concepts in gender studies, SAGE Publications, 2004 (ISBN 978-1-84972-424-1, 1-84972-424-5 et 978-1-4129-3207-3, OCLC 436850411, citiți câteva cuvinte [arhivat]) și Sébastien Chauvin, Alexandre Jaunait et Anne Revillard, Introduction aux études sur le genre, 2020 (ISBN 978-2-8073-0816-9 et 2-8073-0816-3, OCLC 1202605447, citiți câteva cuvinte [arhivat])}.

       Cum noi ne ocupăm numai cu etimologia, nu ne „băgăm” la studiul geneticii, masculinității sau al feminității. Ne-am exprimat în articolele noastre despre familie, mamă, tată, copil. Cei interesați pot citi, de exemplu, „New definitions for «man» and «woman»” (Noi definiții pentri «bărbat» și «femeie») de Victor Mair, în Language Log (2022-11-13). Definițiile sunt actualizate în Cambridge Dictionary (vezi MAN | English meaning - Cambridge Dictionary). Fiecare să creadă ce vrea!

 

 

 

 

 

         Bărbatul în expresii

 

         Moto: „Un bărbat s-o placă/ Nu e vreo scofală:/ El se uită dacă/ Îi stă bine goală!” (Opţiunea bărbătească şi moda, de Gheorghe Popescu-Ger, din Epigrame cu şi despre femei, 2010)

 

       Bărbat de stat” pot afirma că i se putea atribui lui Cuza, criticatului Antonescu, lui Kogălniceanu, lui Titulescu și cui mai vreți, chiar și lui Ceaușescu, de mă faceți nostalgic în niciun caz (n)europarlamentarului Rareș Bogdan, lui Ciucă, Ciolacu, Țurcan, Lucovid Orban, Cîțu și altora, specialiști în fentarea în multe domenii, în pandemie și în afara ei.

       De „bărbații de stat” de la conducerea țării din aprilie 2024 a scris pe Facebook fostul șef al SIE, gen. (r) Silviu Predoiu: „Ceea ce se întâmplă azi la București ar trebui să fie un studiu de caz pentru «coerența și profesionalismul» marii coaliții create pentru liniștea președintelui, pentru că, în fapt, așa arată guvernarea PSDNL: măsuri negândite, neanalizate, consecințe neluate în calcul, legi, ordonanțe, HG-uri date azi, modificate mâine, prorogate poimâine pentru că au greșit, nu au calculat bine, nu s-au informat, etc.”.

       „Bărbat de stat” la o gustare cu muncitorii de pe șantiere i se poate spune lui Popescu Cristian, autoporeclit Piedone, că s-a tot luptat mulți ani cu cartea. A absolvit în 1980 clasa a IX-a la Iiceul George Coșbuc din București cu media generală 5,42. Urmează clasa a X-a, unde viitorul primar de sector Piedone obține în urma unui intens efort intelectual, media generală 5,33.

       Face apoi o pauză școlară de 13 ani, pentru a-și odihni neuronii, angajându-se ca „puber bun de toate” la restaurantul Mărul de Aur, unde a fost și cercetat pentru oarece matrapazlâcuri. De la el am luat carnea de porc cu 100 de lei kilogramul, dar asta cu o pilă, că m-a dus acolo colonelul Toma, coleg într-un centru de cecrcetare științifică.

       Prin 1987 era la restaurantul de la Orizont, din Drumul Taberei, de unde îmi dădea salam de Sibiu, dar tot printr-o pilă „comercială” vecină cu restaurantul. Cu neuronii obosiți de la atâta învățat în clasele a IX-a și a X-a și după șmecheriile în care s-a perfecționat prin restaurante și hoteluri, comerțul fiind bănos în socialism, bișnița ajutând poporul și îmbogățind negustorii comercianți, în plin „„capitalism românesc”, după 13 ani, își reia „studiile Iiceale” Ia fără frecvență, absolvind clasa a Xl-a ln 1996, la liceul Dimitrie Bolintineanu, cu media generală 5,22.

       În anul urrnător, 1997, „termină” nașpa și clasa a Xll-a, de data asta la Grupul Școlar Industrial Dimitrie Gusti, cu media generală 5,26. Ajunge în clasa a Xlll-a, special concepută pentru cei de Ia fără frecvență, pe care a absolvit-o, tot la Dimitrie Gusti, cu media generală, țineți-vă bine, 5,70. Meritocrație!

 

La vremuri noi, tot noi!

 

       No, că după atâta învățat și de obosit neuronii, ajunge și Ia bacalaureat, în perioada fără camere de luat vederi, în care bacalaureatul se frauda la greu în România. La acest examen de final de ciclu liceal, viitorul primar din timpul uciderii tinerilor de la „clubul botezat nașpa COLECTIV”, obține următoarele note finale: Limba și literatura română (scris): 5,12 (cinci și douăsprezece sutimi); Limba și literatura română (oral): 6 (șase); Matematica (scris): 5 (cinci).

       Și hop, după ce Piedone a finalizat liceul la vârsta de 32 de ani, în 1998-2002 devine la 39 de ani absolvent al Universității din Petroșani, licențiat în științe economice! Care va să zică, avem de a face cu un „bărbat meritocrat”, unii ar zice un „bărbat handicapat intelectual”. Dar place. Da, da, el place piețarilor, muncitorilor puținelor șantiere bucureștene mereu în pauze lungi și dese, cheia marilor succese, cu care își ia gustarea, place în general bucurestenilor. A fost, culmea neobrăzării, și inspector... comercial. Și prefera wiaky clasa 12! Se poate spune că sunt deștepți bucurestenii ăștia ai mei! Să refuze electorii, chiar și coaliția, dragii de ei, un doctor de oase și articulații, ditamai decanul și directorul de spital, în dauna unui șmecheraș „ bărbat intelectual de tip nou”, să cazi pe spate de râs, nu alta!

       Și traseul lui politic este interesannt. Până în 1989 a fost coleg cu noi, cei peste patru milioane, în PCR. Dar apoi, a sărit de colo-colo conform intereselor: PDSR (1994–2001), PSD (2001), ApR (2001–2002), PNȚCD (2006–2010), PC (2010–2011), UNPR (2011–2012), PC (2012–2014), ALDE (2014–2015), UNPR (2015–2020), PPU (din 2020), acum președinte al PUSL! Și hop, pe 17 martie 2024, Piedone și-a anunțat oficial candidatura la Primăria Generală a Capitalei, din partea PUSL, partidul fostului securist și condamnat Dan Voiculescu. Ba „eroul” Piedone și-a nominalizat fiul drept candidat la Primăria Sectorului 5.

       „Eroul” e recunoscut pentru un lung șir de nepotisme în cadrul instituțiilor statului. Fiica lui Piedone, Ana, este consilieră la Sectorul 4, iar fratele ei, Vlad Popescu, este partener de afaceri cu primăria. Șerban Andrei, ginerele lui Piedone, este consilier local al Sectorului 5, unde Piedone este actual primar. Și-a angajat ginerele într-o comisie pentru vânzarea spațiilor comerciale, subordonată Primăriei Sector 5. În doi ani de lucrat aici, ginerele lui Piedone a câștigat peste 100.000 lei, potrivit ANI.

       Iulian Cârlogea, nepotul lui Piedone, este administrator public al Primăriei Sectorului 5, unde partenera lui, Veronica, este șefă de serviciu. Mama Veronicăi este deținătoarea unei firme care are contracte cu Primăria Sectorului 5. Fratele și fiul acesteia sunt angajați tot în cadrul primăriei. O altă nepoată, Alexandra Felicia, este angajată la Primăria Sectorului 5, iar soțul acesteia este deținătorul unei firme care are contracte cu statul în valoare de 6 milioane de euro. Și Ciolacu s-a declarat prieten cu Piedone! L-a rugat să, renunțe în favoarea Gabrielei Firea!

       Liviu Cârlogea, un alt nepot, este director executiv al Poliției Locale Sector 5, iar fosta soție a acestuia este directoare în Primăria Sectorului 5. Alt nepot, George Cârlogea, este consilier în Primăria Sectorului 5, iar soția acestuia este consilieră în Primăria Sectorului 4. Votați Piedone!

       „Cruce de bărbat” pot fi numiți fostul șomer Orban, cel care a descris-o bine pe Țurcan, matrafoxatul penal Cîțu, Olguța Vasilescu, cea care s-a duelat de la egal la egal cu Corneliu-Vadim Tudor, dar și cu militarii în rezervă, justițiabila Alina Gorghiu, care a sunat la ușa unui copil în campania electorală, dar nediscutând cu el despre alocație.

       „Cruce de bărbat” e și cel impus de americani secretar adjunct la NATO, președintele de o noapte Mircică Geoană, cu vizite nocturne pe la Vîntu și pârât de ăsta lui Petrov-turnătorul, cel ce a dat ceasurile înapoi dar lui Vanghelie și nu la trecerea la ora de vară, cel de stânga, cu nunta fetei la un castel italian cu un bogătaș evreu american, cu cumnatul impus director de bancă de stat, hoț, condamnat și fugit din țară. Acum e impus de americani președinte, comunicat prin Sfinția Sa Gâdea CNN, tocmai de la Washington D.C.

 

Șoșoacă

 

       Locuțiunea adjectivală „de bărbat”, adică bărbătească i se potrivește lui Șoșoacă, cea care are o voce „de bărbat” care știe ce vrea Lazarus. Locuțiunea aia adverbială „ca de la bărbat la bărbat” i se potrivește Anei Maria Prodan în duelul stradal cu antrenorul Reghe care îi gătea în emirate. Prodanca va lupta „cu mulți bărbați”, cam cum s-a luptat cu antrenorul Alexa, că se înscrise în partidul lui Dragnea. „ca între bărbați”.

       „A nu ști de bărbat” i se potrivea altei dive care se vroia în politică, Oana Zăvoranu, pe când era cu Pepe, despre care furăți informați de televiziunile culturale ce făcea noaptea cu un politician plecat prin vest, că Pepe nu prea știa. Îmi șopti un ccoleg că Oana va debuta politic.

       Se vede că soțului divei Țurcanu i se potrivește expresia „a pus bărbatul cârpa”, în sensul că ciobănița comandă în stână. Ăstora de, li se potrivește zicala „și-a găsit hârbul capacul, tigva dopul și lelea bărbatul”.

Ipostaze

 

       În rest, ce om puternic, curajos, de acțiune este președintele meu de bloc care se plimbă în excursii în toate continentele, dar și șefii de scări, în îndelungata luptă cu olandezii, suedezii și austriecii pentru Shengen. Austriecii vor doar buștenii noștri ca imigranți în Viena, că petrolul a emigrat demult. Așteptăm anul 2024 (vezi la www https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-clipa „Jocuri de cuvinte clipă”). Între timp ne înarmăm... Chiar și din Coreea de Sud...

       Și străinii se laudă cu expresii demne de luat în seamă. Englezii folosesc man și pentru bărbat. Au apărut cuvinte compuse și expresii precum: 9-man (echipă de volei cu 9 oameni); action man (om de acțiune); a drowning man will clutch at a straw (un om care se îneacă se va prinde și de un pai); aircraftman sau airman (aviator); all-night-man (tâlhar de cadavre și morminte); all things to all men (toate lucrurile tuturor oamenilor, din Sfânta Biblie, versiunea Regele Iacov, Corinteni 9:22: „Cei slabi m-am făcut la fel de slab, ca să-i câștig pe cei slabi; toate le-am dat făcute tuturor oamenilor, ca să-i mântuiesc în orice mod pe unii”).

       Și mai folosesc: a man is known by the company he keeps (un bărbat este cunoscut după cei din jurul său, cam ca al nostru „cine se aseamănă se adună”); a woman needs a man like a fish needs a bicycle sau a woman without a man is like a fish without a bicycle (o femeie are nevoie de un bărbat, așa cum un pește are nevoie de o bicicletă); backwoodsman (provincial); barman (barman); Bateman (cu semnificația „servitorul lui Bate"); be a man (fii om); behind every great man is a great woman, behind every great man there stands a woman sau behind every successful man there stands a woman (ăn spatele oricărui om de succes e o femeie); boldly go where no man has gone before (mergi cu îndrăzneală acolo unde niciun om nu a mai mers) etc. Am demonstrat că sunt un bookman (puteți să-l traduceți cu „tocilar”)! Asta fiindcă știu că englezii au ca și noi clothes don't make the man (haina nu-l face pe om), dar și clothes make the man (haina îl face pe om).

 

Bărbat modern

 

       Trecem Canalul Mânecii la francezii cu homme, care înseamnă și bărbat și om. Că una e l'homme de la femme est fort (bărbatul femeii e pueernic) și alta l'homme est fort (omul sau bărbatul e puternic). Și aici există cuvinte compuse derivate, dar și proverbe sau zicători. Cuvinte compuse, de exemplu, sunt: à hauteur d’homme (la înălțiomea omului); à pas d’homme (în pas de om); bon homme (bonom); gentilhomme (gentilom); hommage (omagiu); homme à femmes (afemeiat); homme à toute faire (om bun la toate); homme d’affaires (om de afaceri); homme d’honneur (om de onoare); homme d’État (bărbat de stat) etc.

       Există și proverbe și zicători, precum: je suis votre homme (sunt omul dumneavoastră, adică vă sunt complet devotat); il y a grande différence d’homme à homme (nu seamănă om cu om): l’homme est un loup pour l’homme (din latinescul homo homini lupus, omul este lup pentru om); l’homme propose et Dieu dispose (omul propune, Dumnezeu dispune); l’homme propose et la femme dispose (bărbatul propune și femeia dispune);  les hommes peuvent seulement former des desseins, il ne leur arrive que ce qui plaît à leur femme (bărbații își pot face doar planuri, se realizează doar cele ce le plac soțiilor); tant vaut l’homme, tant vaut sa terre (atât de mult valorează omul, cât valorează pământul lui); un homme averti en vaut deux (omul precaut valorează cât doi oameni); un homme, ça s’empêche (făcut de om, care, și previne; citat al lui Albert Camus, din cartea sa Le Premier Homme, „Primul om”, apăru în 1994).

 

Bărbat responsabil”

 

       Trecem granița invizibilă dintre Franța și Germania și recunoaștem cuvântul Mann în germană și în germană alemannică. Specialiști în cuvinte compuse, germanii au: Flattermann (om nervos); mannbar (bărbat matur sexual, bun de însurat, vezi mannbar” in Duden online), Männchen (masculinitate, bărbăție); Männerbund („liga”! Masculină); mannhaft (bărbăteşte); Mannheit (bărbăție); männiglich (masculin); männlich (masculin); Mannomann (bine, expresie de uimire, vezi Mannomann” in Duden online) etc. Să nu uităm de von Mann zu Mann (de la om la om)!

       Am ajuns la cei cu operația specială, cu mužčína - мужчина pentru bărbst. Au și ei expresii precum byt` mužčínoj - быть мужчиной (a fi bărbat, fii bărbat) și vtoroe serdțe mužčíny - второе сердце мужчины (a doua inimă a unui bărbat), care nu e alteva decât glanda prostatică.

       Și hop, „la bărbat” poate apare prostatita, boală a glandei prostatei. Glanda prostatei e numită a doua inimă a unui bărbat. Organ al secreției interne, afectează întregul organism si ia parte activă în reglarea funcției sexuale a bărbaților. Și s-a dus pe apa sâmbetei iubirea nefinalizată. Mulțumesc, Igor! [Владимир Шахиджанян, «1001 вопрос про ЭТО (№ 501–1001)», 1999 г., НКРЯ]).

       Limbă bogată, limba rusă are și proverbe și zicători (пословицы и поговорки) despre bărbat, precum: без женщины мужчина - что вода без плотины (femeia fără bărbat - ca apa fără baraj); мужчина любит глазами, а женщина ушами (bărbatul iubește cu ochii și femeia cu urechile); путь к сердцу мужчины лежит через желудок (calea către inima unui bărbat trece prin stomac); слово мужчины - не крик попугая (cuvântul unui bărbat nu este strigătul unui papagal) etc.

 

 

 

 

         Bărbatul în carte

 

         Moto: „L-aş defini făr'de ocol,/ Ştiindu-mă bărbat- şi basta-/ Spunând că este dracul gol,/ Sper să nu afle şi nevasta!” (Ce e bărbatul?, de Mihai Haivas, din Restituiri în patru rânduri)

 

       Coșbuc a descrie excelent bărbatul („Curajos, inimos, voinic. El e om bărbat, N-o să-și prindă doară mintea c-o femeie.” sau „Treceau bărbați,/ treceau femei/ Și uruiau trăsuri pe stradă.”). Cum Șoșoacă nu e prima damă „bărbată”, s-a inspirat din Caragiale, că istoria noastră se reia de la același punct mereu („- Zoe, Zoe, fii bărbată.../ – Nu mai pot, nu mai pot!”. I-o fi citit Șoșo pe lingviștii Jarnik-Bîrseanu („Asta-i mândra mândruleană,/ Țesătoarea pânzelor,/ Bărbata bărbatelor.”)?

       Alecsandri găsea „bărbați” și în regnul animal, dar în sensul de vrednici („Are oi mai multe,/ Mândre și cornute,/ Și cai învățați/ Și câni mai bărbați.”). Dar asta era pe vremera principatelor dunărene, când boierii sau turcii, că turcii conduceau, nu aveau treabă cu număratul câinilor la stână. Asta e doar în capitalismul autohton postdecembrist.

       Despre bărbat au mai scris Davidoglu („Te-ai întors bărbat; aud c-ai învățat multe”), Sadoveanu („Fratele mamei era un bărbat mare și spătos” sau „ De-acu trebuie să te arăți bărbat. Eu n-am alt sprijin și am nevoie de brațul tău.”), Creangă („Fii o dată bărbat și nu-ți face voie rea!”).

       Sadoveanu scrie despre o văduvă („[Mamei] i-a murit de mult bărbatul și nu mă are decât pe mine.”), prevestind de tragedia Vitoriei Lipan (Baltagul). Tot de o tragedie pomenește și Rebreanu („O femeie amărâtă îi opri... să le povestească cum bărbatul ei a fost omorât.”).

       Bărbați cu atitudine cavalerească au fost și pe Titanic, vaporul lovit de un aisberg („Nefiind suficiente bărci de salvare pentru cei 2.200 de pasageri de pe navă, peste 1.000 de bărbați au consimțit să-și sacrifice viața lăsând să plece femeile și copiii. În 1931, o asociație a femeilor de pe «Titanic» a organizat ridicarea la New York a unei statui în memoria «bărbaților-cavaleri» de pe navă. Statuia s-a pierdut însă [...] și a fost regăsită în 1978 de actualul președinte al societății bărbaților «titaniști».”, din presa din 1931).

       Și scriitorii străini au scris despre bărbați. Despre man, ca om, se scria la 20 iulie 2013, în articolul „Old soldiers?”, în Economist‎ul, volumul 408, numărul 8845: „Este imposibil de stabilit dacă omul modern, industrial, este mai puțin războinic sau mai războinic decât strămoșii săi vânători-culegători. Mitraliera este mult mai letală decât arcul și săgeata, încât comparațiile sunt lipsite de sens.” (Whether modern, industrial man is less or more warlike than his hunter-gatherer ancestors is impossible to determine. The machine gun is so much more lethal than the bow and arrow that comparisons are meaningless. [2013 July 20, Old soldiers?”, în The Economist[2], volume 408, number 8845]).

       La 20 ianuarie 2021, Amanda Gorman, în Dealul pe care îl urcăm, scria: Ne străduim să ne construim uniunea cu scop. Să compunem o țară dedicată tuturor culturilor, culorilor, caracterelor și condițiilor omului.” (We are striving to forge our union with purpose. To compose a country committed to all cultures, colors, characters and conditions of man. [2021 January 20, Amanda GormanThe Hill We Climb]).

       Francezii au pentru bărbat cuvântul homme, moștenit succesiv din medievalele franceze home, hom, hume, omme, homme («a fi uman, individ; ființă umană de sex masculin», pe când accepta sexul), din latinescul hŏmĭnem (cu pierderea silabei \-in-\), acuzativ singular al lui hŏmo («a fi uman»), care a dus la sensul de «homme, ființă umană de sex masculin» adăugându-se clasicului vir în latina imperială. În lista de cuvinte vedeți cuvintele asemănătoare din alte limbi: uomo în italiană, hombre în spaniolă, homem în portugheză, om în română (omul meu), òme în occitană sau home în catalană.

 

Se spune că au și bărbații o zi

 

       În Les inrockuptibles (joc de cuvinte, de la incoruptibili), nr. 640-648, din 2008, se scria: „Versiune ultra seducătoare a lui Fuller (deținătorul drogurilor), care și-a folosit nervozitatea în slujba unui fel de pedagogie a dragostei pe cât de violentă, pe atât de eficientă, când un bărbat și o femeie își construiesc o poveste de dragoste cu palme (primite de Jean Peters, din cei mai buni dintre săpătorii de la Hollywood).” {Version ultraséduisante chez Fuller (Le Port de la drogue) qui utilisa sa nervosité au service d’une sorte de pédagogie amoureuse aussi violente qu’efficace, lorsqu’un homme et une femme construisent une histoire d’amour à coups de gifles (reçues par Jean Peters, la meilleure des teigneuses hollywoodiennes). [Les inrockuptibles, nº 640 à 648, 2008, page 49]}.

       Georges Simenon, în Omul alb cu ochelari, capitolul IV, scria în 1937: „Sunt momente când mă întreb dacă ai cincisprezece ani sau dacă ești bărbat […] (Il y a des moments où je me demande si vous avez quinze ans ou si vous êtes un homme […] [Georges Simenon, Le Blanc à lunettes, chapitre IV, Gallimard, 1937]).

       Ajungem la germani, care au Mann pentru bărbat. Bărbatul poate fi și Ehemann (bărbat căsătorit), Gatte (soț), Ehegatte (soț), Gemahl (soț) etc. Nu am trecut în lista inițială cuvintele diferitelor dialecte germane, de exemplu: Mo în bavareză (Bairisch), Ma în germană alemannică / germană elvețiană (Hochalemannisch / Schwiizerdüütsch), Seeger în germana centrală de est (Ostmitteldeutsch), Moan în sileziană (Schlesisch), Ma, Mâ, Mô în şvăbească (Schwäbisch), Mâ, Mâo, Mâu, Mô în șvăbească de est (Ostschwäbisch) etc. Argotic bărbatului i se mai zice Kerl, „tip” sau Kopf, „cap” de familie...

       Hermann Kasack, în romanul Orașul din spatele râului, publicat în 1996, dar scris între 1942 și 1946, remarca: „Participanții erau alcătuiți din bărbați și inși ai autorităților mai vechi care îndeplineau funcții mai mult sau mai puțin semnificative ca funcționari, grefieri, reporteri și altele asemenea.” (Die Teilnehmer setzten sich aus Männern und Matronen der älteren Behördenschaft zusammen, die mehr oder weniger maßgebliche Funktionen als Büroreferenten, Sachbearbeiter, Protokollführer und dergleichen ausübten. [Hermann Kasack: Die Stadt hinter dem Strom. Roman. Suhrkamp, Frankfurt am Main 1996, ISBN 3-518-39061-9, Seite 221. Entstanden in der Zeit 1942 – 1946]).

       Pe site-ul Departamentului de pompieri voluntari creat în 1955 din orașul Kaiserslautern, scria: „În mod inevitabil, cu acești doi bărbați, care lucrau și ei, nu mai era posibil să se continue în viitor munca care era distribuită anterior între 6 bărbați.” (Zwangsläufig war es mit diesen zwei Mann, die ebenfalls berufstätig waren, nicht mehr möglich, den Umfang an Arbeit, der sich vorher auf 6 Mann verteilte, in Zukunft weiterhin zu erledigen. [Stadt Kaiserslautern: Die Freiwillige Feuerwehr - Entwicklung nach 1955. Zugriff 18.12.13; accesat la 24.04.2024]).

       Revenim la cei cu operația specială cu cei ce vor primi pentru țara lor poligon de încercare noi armamente și muniții de la prietenii lor americani (vezi la https://webdidacticanova.blogspot.com/2024/04/jocuri-de-cuvinte-munitie.html). Și să vezi din mai 2024 lupte! Că primesc (vezi la adresa www https://webdidacticanova.blogspot.com/2024/04/jocuri-de-cuvinte-lansatorul.html) și rachete ce bat 300 km (trimise deja pe blat de ceva timp.

       În Rusia se folosesc adam - адам în cazahă, chirghiză, cecenă, dargină, karaceai-balkară, kumică, adam în tătară crimeană etc., čelovék - человек în rusă pentru persoană, om sau ființă umană, uneori și pentru bărbat. Dar în rusă, cel mai folosit cuvânt pentru bărbat este mužčína - мужчина, atestat încă din secolul al XVI-lea ca muščína – мущи́на, moștenit din vechiul slav estic mužĭščina - мужьщина sau împrumutat din polonezul mężczyzna, din proto-slavicul *mǫžьščina, din *mǫžьščina, din mnj-ьъ, mnj-ьъ, + -ьskъ - ‎ь-ьѫž.

 

Мужчина, вверху, мальчик мужчина, внизу

(bărbat, sus, băiatul bărbatului, jos)

 

       Cu semnificația de bărbat, cuvântul e folosit de Pușchin în Arapul lui Petru cel Mare, în 1828: Doamnele sensibile gâfâiau de groază; bărbaţii pariau dacă contesa va naşte un copil alb sau negru.” (Чувствительные дамы ахали от ужаса; мужчины бились об заклад, кого родит графиня: белого ли или чёрного ребёнка. [А. С. Пушкин, «Арап Петра Великого», 1828 г., НКРЯ]).

       Turgheniev scria în romanul Fum, în 1867: „La câțiva pași de copacul «rusului», la o măsuță din fața cafenelei lui Weber, stătea un bărbat frumos de vreo treizeci de ani, de înălțime medie, slab și negricios, cu o față curajoasă și plăcută.” (В нескольких шагах от «русского» дерева, за маленьким столом перед кофейней Вебера, сидел красивый мужчина лет под тридцать, среднего роста, сухощавый и смуглый, с мужественным и приятным лицом.  [И. C. Тургенев, «Дым», 1867 г. НКРЯ]).

 

 

 

 

         Bărbat în onomastică

 

         Moto: „Ca să-şi bronzeze bine tenul,/ Ignoră ambii eticheta:/ Îşi scoate dama sutienul/ Şi-apoi bărbatul... verigheta.” (Tandem la plajă, de Ion Diviza)

 

       Englezescul man, „om, bărbat”, a devenit și numele propriu Man. Man este nume de familie în flamandă și în olandeză (inclusiv De Man), în engleză (variantă a lui Mann), în franceză (din vechiul nume personal germanic Manno, vezi Mann), în ebraică (așkenazică, numele personal Man bazat pe cuvântul în idiș ce înseamnă bărbat) etc. [Dictionary of American Family Names 2nd edition, 2022]. Am avut un amic român cu numele de familie Man.

       Man a devenit și toponim, adică nume de loc. Există Isle of Man (Insula Omului), o dependență autonomă a Coroanei Britanice în Marea Irlandei, între Marea Britanie și Irlanda, parte a Insulelor Britanice. Mai există Man Island (lanțul de insule Andaman și Nicobar), o mică insulă nelocuită în Golful Bengal.

       Un district politic din India are numele Man (circumscripția electorală Vidhan Sabha). În Coasta de Fildeș (Ivory Coast) există departamentul Man și orașul Man, centrul administrativ al departmentului. Tot acolo este și o dioceză catolică (Roman Catholic Diocese of Man).

       Un oraș din SUA are numele Man (în West Virginia), dar se pare că numele orașului derivă din ultima silabă a numelui de familie al lui Ulysses Hinchman, care a fost membru al Camerei Delegaților din districtul Logan între 1866 și 1869.

       Mai aflăm că Man este o prescurtare sau abreviație a provinciei canadiene Manitoba, un oraș în Maharashtra, în India, Man, Vikramgad, codul IATA al aeroportului din Manchester, codul MAN al stației de cale ferată Manchester Piccadilly.

       Întâlnim numele pentru multe formații și realizări muzicale, precum: Man (band), un grup rock progresiv scoțian, Man (Man album), 1971, Man (Neneh Cherry album), solo album al cântărețului suedez Neneh Cherry, realizat în 1996, Man (cântec al lui Skepta), în 2016, Man (cântec al lui JoJo), 2020, Man, cântec din 1989 din albumul Staring at the Sun, de Level 42, Man, un cântec din 2003 al albumului Fever to Tell, Yeah Yeah Yeahs, Man, un cântec din 2016 al albumului Air for Free, de Relient K, Man, un cântec din 2018 din albumul Blue Madonna, de Børns, Man, un cântec al formației The Worst, realizat î 2020, seria de documentare criminologice de pe Netflix, Unabomber: In His Own Words.

       Sunt și firme în al căror nume e prezent cuvântul Man, precum MAN Truck & Bus, o companie germană care fabrică autobuze și camioane, Man Group plc, companie britanică de servicii financiare, Manpower, Inc., o agenție americană de personal de angajare etc. Până și Marea Adunare Mațională, fostul parlament român înainte de 1989, avea prescurtarea MAN. Știți toți de eroul cinefil Batman, dar așa se numește și o provincie a Turciei, de la numele orașului centru administrativ al acestei provincii.

       Și Homme este nume în Anglia, dar atenție, derivă fie din denumirea Homme a unei localități din Norvegia (derivând din norvegianul hvammr, „vale mică”, fie din franțuzescul homme, ,bărbat, om”. Numele de familie a ajuns și în SUA. Conform recensământului din 2010 (2010 United States Census), Homme este cel de al 40.856-lea cel mau cunoscut nume de familie din SUA, purtat de 534 persoane (92.51% albi) [Hanks, Patrick, editor (2003), „Homme”, în Dictionary of American Family Names, volume 2, New York City: Oxford University Press, ISBNpage 197].

       Și la francezi există numele de familie Homme. A fost descoperit pentru prima dată în Guyenne, în sud-vestul Franței, la unii aristocrați. Până în secolul al XIV-lea, unii cu acest nume s-au mutat la nord, în Maine și Normandia, iar în această din urmă regiune se aflau în Boussinière. S-au mutat și spre vest, în Bretania, s-au „răspândit” și în Liège și Lorena. Mulți purtători ai acestui nume au emigrat apoi în SUA (Don Charles Homme a sosit în Louisiana in 1805-1809) și în Canada.

       Cuvântul Mann a devenit nume de familie la nemți, evrei (kenazi), englezi, scoțieni ș.a. În Anglia, a derivat fie din germanicul Mann, fie din punjabi sau din assameză man - মান, „birmanez”. Numele a ajuns și peste ocean, fie de la emigranții englezi, fie de la cei germani. Conform recensământului din 2010 (2010 United States Census), Mann este al 378-lea cel mai cunoscut nume de familie din SUA, purtat de 83.510 persoane (din care 80.39% albi).

       Din www (https://www.houseofnames.com/mann-family-crest) aflăm că în Canada, numele de familie Mann e pe locul 306 ca popularitate, purtat de 14.346 persoane, în Franța pe locul 4.446, purtat de 1.500 – 2.000 de persoane, în Australia pe locul 258, purtat de 13.357 persoane, în Noua Zeelandă pe locul 424 cu 1.567 persoane, în Marea Britanie pe locul 251 cu 23.861 persoane etc. La noi nu putem afla așa ceva! Asta da digitalizare, avem și un minister pentru așa ceva!

       Printre cei ce poartă acest nume de familie îi reținem pe Abby Mann (1927–2008), scenarist și regizor american, Aimee Mann (n. 1960), chitarist rock american, cântăreț și compozitor, Alakina Mann (n. 1990), actriță engleză, Alfred Mann (1917–2006), muzicolog și scriitor american, Anthony Mann (1906–1967), actor american și regizor de film, Arthur Henry Mann (1850–1929), organist la King's College Chapel, Cambridge, dirijor de cor, profesor și compozitor ș.a.

 

Sudir, Jeff și Melissa Mann vă salută!

 

       Mann e prezent și în toponimie. Există un oraș Mann in regiunea Northern Rivers din New South Wales, Australia, cu centrul administrativ Clarence. Pentru mai multe detalii puteți consulta prin clic „Mann” în Digitales Wörterbuch der deutschen Sprache, „MannîDeutsches Wörterbuch von Jacob und Wilhelm Grimm, 16 vols., Leipzig 1854–1961, Mann (Person, Gatte, Anrede)” in Duden online, Mann (Schriftsteller)în Duden online, Mannîn Uni Leipzig: Wortschatz-Lexikon, Mann” in OpenThesaurus.de, Mann! în Wikipedia în limba germană.

       Există și numele de familie Bărbat în România. Puteți căuta în rețeaua www pentru acest nume sau chiar în rețelele de socializare. Noi am găsit câteva nume în rețeaua Facebook. Veți constata că a existat chiar un voievod Bărbat în Oltenia în secolul al XIII-lea. Îl urmează la domnie pe fratele său Litovoi, care a fost ucis (c. 1279) în război contra ungurilor, în timp ce el a fost luat prizonier. Reușește să se răscumpere mai târziu, acceptând să plătească tribut. Pe la 1285 era încă voievod (al „țării Lytua").


Ein rasierter, unbekleideter Mann in anatomischer Standardposition

(Un bărbat epilat dezbrăcat într-o poziție anatomică standard)

 


Alde Bărbat vă salută!


       La fel puteți proceda și pentru cuvântul corespunzător pentru bărbat în orice limbă doriți, așa cum am procedat și eu pentru câteva limbi larg răspândite. De acord sau nu cu cuvântul bărbat, pentru a deveni sau nu un arhaism, să fiți iubiți, că trebuiți cuiva, bărbatul iubit al unei femei, femeia iubită a unui bărbat, cumva, undeva, cândva! Dar să nu fie prea târziu…



         CN